Esti aici : povesti personalizate // Pentru parinti // Educatia copilului- consens si disensiuni intre parinti. Ce mesaj ii transmitem copilului atunci cand parintii nu se inteleg? Ce facem atunci cand nu suntem de acord cu celalalt parinte/bunicii?

Educatia copilului- consens si disensiuni intre parinti. Ce mesaj ii transmitem copilului atunci cand parintii nu se inteleg? Ce facem atunci cand nu suntem de acord cu celalalt parinte/bunicii?


Educatia copilului- consens si disensiuni intre parinti. Ce mesaj ii transmitem copilului atunci cand parintii nu se  inteleg? Ce facem atunci cand nu suntem de acord cu celalalt parinte/bunicii?

In familia noastra, suntem de acord  ca e important ca Bobo sa perceapa ca amandoi parintii ii impunem aceleasi reguli si ca actionam impreuna in ceea ce-l priveste. In general, asa se si intampla. Daca sotul meu il pedepseste pentru ceva, tot el trebuie sa ridice pedeapsa, iar eu nu accept ca Bobo sa vina la mine pentru consolare. “Tata te-a pedepsit, tata te va ierta.” E adevarat ca Bobo plange tare cand sta la colt (cateva minute) si suspina “vreau la mama”, dar eu imi impun sa nu ma amestec. La fel face si sotul meu cand ma supar eu pe copil.

 

Se intampla insa uneori ca sa consider prea aspra sau nedreapta pedeapsa pe care tata (sau bunica din Franta) i-o aplica lui Bobo. Eu am mai multa rabdare si ii explic copilului de ce trebuie sa faca un anumit lucru (sa se spele pe dinti sau pe maini, sa asculte cand ii vorbim, sa nu piarda timpul dimineata cand ne grabim la gradinita), de ce nu  poate avea o anume jucarie etc. Sotul meu considera insa ca atunci cand ii spui copilului ceva, el trebuie sa asculte si sa respecte, in clipa aceea.

Sigur, aici e o discutie lunga despre cum sa disciplinezi un copil, o vom relua cu alt prilej.

Pentru mine, e dificil si dureros atunci cand avem pareri diferite despre cum sa impunem anumite reguli baietelului nostru. Intotdeauna vorbesc separat cu sotul meu (niciodata in fata lui Bobo) si incerc sa-l conving  ca regulile impuse cu forta nu functioneaza (desi el crede contrariul, cateodata). Copilul pare ca sfideaza adultii atunci cand acestia il obliga sa faca anumite lucruri (sa-si stranga jucariile, sa nu mai planga fiindca nu poate obtine ceea ce-si doreste, sa se imbrace/dezbrace etc.). Mie mi se pare normal ca el sa planga, exprimandu-si astfel frustrarea si insatisfactia. “Poti sa plangi daca ai nevoie, e ok, dar nu primesti inghetata acum.”

 

De ce as adauga si nervii mei la enervarea si la frustrarea lui? Vorbindu-i calm reusesc sa-l linistesc si pe el, sa-i arat respect, chiar daca imi ia ceva timp. Pentru alte persoane, aceasta metoda pare o slabiciune din partea mea.

 

Limitele oricum exista si el intelege ca trebuie sa le accepte, dar se simte inteles si iubit, chiar daca i se refuza un capriciu.

 

Sunt parinti  care prefera abordarea sotului meu, mai ferma, pentru a-l disciplina rapid pe copil. Fiecare are stilul lui si fiecare vine cu un model de educatie diferit.

 

Important este doar ca parintii sa apara in fata copilului ca fiind de acord si in consens asupra educatiei lui. In felul acesta, el nu va incerca sa profite de neintelegerile dintre parinti, pentru a obtine cand de la unul, cand de la celalalt, ceea ce-si doreste. Singura situatie in care trebuie ca un parinte/adult sa-si arate dezacordul si sa intervina fara rezerve fata de un alt adult este cea de abuz sau de maltratare a copilului.

 



« toate articolele ^ mergi sus


Care este parerea ta?