Esti aici : povesti personalizate // Pentru parinti // Cadourile, cand sunt prea multe...De ce sa nu-l coplesim pe copil cu prea multe jucarii?

Cadourile, cand sunt prea multe...De ce sa nu-l coplesim pe copil cu prea multe jucarii?


Cadourile, cand sunt prea multe...De ce sa nu-l coplesim pe copil  cu prea multe jucarii?

Intru in camera lui Bobo si ma sufoc. Sunt jucarii peste tot: animale mici din plastic (o cutie incapatoare, plina), colectia "cars" (un alt cosulet, umplut pana sus), jucarii de plus (cu care nu se joaca niciodata, de altfel, dar care stau pe dulapul cu haine, ca decor), o lada plina cu masinute si camioane variate, telecomenzi, trenulete, lego, cuburi, bakugan-uri, figurine din plastic. Vorbesc acum doar de cele pe care le vad cand deschid usa. Comoda cu lenjerie adaposteste si ea marionete, sine de tren pentru diverse garnituri, cuburi, camioane, iar lada de sub patul lui Bobo e plina cu jucarii folosite foarte putin.

Pentru mine e mult prea mult. In afara de cateva jucarii preferate pentru scurte perioade de timp, pot spune cu siguranta ca Bobo le alege de fiecare data pe cele cu care poate crea ceva: figurinele-animale ca sa facem o gradina zoologica, dinozaurii, ca sa organizam o expozitie, masinutele, ca sa le aranjam in parcare, dar si plastilina, acuarelele si micile figurine-oameni. Cu acestea din urma, creaza conversatii (chiar daca sunt aceleasi, de fiecare data), inspirate din povestile pe care le citim. De exemplu, caracatita din plastic se apropie de o sina de tren („pluta”) pe care sta capitanul Nemo. Aici trebuie sa intervenim si noi, parintii, spunand aceeasi replica: „Ce mare linistita! Ce zi frumoasa de vara!...Dar ce se vede acolo? O, un animal periculos! Oare ce-o fi?” Si atunci revine el, preluand rolul capitanului Nemo: „E o caracatita uriasa. Ce tentacule puternice are!”

Sigur, nici jocul acesta nu dureaza prea mult, dar e captivant. La fel de captivant ca si cartile despre rechini si despre dinozauri, ca si uriasul tobogan gonglabil de la coltul strazii noastre (unde sare entuziasmat si se amuza cu alti copii din cartier), ca si apa de la bazin, ca si spectacolele pe care le vedem, ca si plimbarea cu bicicleta in parc...

Si atunci imi pun intrebarea: ce e mai bine sa-i ofer copilului meu? Munti de jucarii, incarcandu-i camera peste poate si aratandu-i ca primeste orice isi doreste (fiindca noi nu am avut cand eram mici) sau jucarii mai cu masura, mai simple, si mai multe activitati care sa-i faca placere? Ma gandesc la cele care inseamna nu neaparat bani, ci doar un pic de timp din partea noastra, de disponibilitate si de mai multa atentie fata de copil. Sunt sigura ca jucariile au rolul lor in dezvoltarea intelectuala, sociala, afectiva, cognitiva a copilului. In acelasi timp insa consider ca tot ce este in exces contribuie doar la dezordine: in gandire, in comportament, in camera lui.

Scriu aceste randuri avand ideea in minte de mai multa vreme, mai precis de la ziua lui Bobo, in februarie. Eu stiu ca vreau sa-l cresc intr-un anume fel, sa invete ca nu poate avea chiar tot ce-si doreste, sa experimenteze si frustrarea (toate fac parte din viata, nu?), dar cum sa-i conving pe toti cei din jurul nostru sa ma ajute? Cadourile au venit din toate partile: de la Buni, de la bona lui, de la toti ceilalti invitati. I-am rugat pe toti sa aduca ceva simplu: o carte, un film, ceva necostisitor si care sa poata fi folosit in timp. Petrecerea in sine, cu tema Peter Pan,  reprezenta cadoul nostru pentru Bobo. Putini au ascultat rugamintea noastra. Cand am plecat de la petrecere, incarcati cu daruri, care de care mai mari, Bobo le-a deschis pe toate, cu entuziasm, le-a incercat, s-a bucurat nespus de ele. Dar stiti ce m-a intrebat a doua zi dimineata?: „Mama, cu ce sa ne mai jucam noi acum?”

 

In schimb, cele cateva carti si CD-uri primite ne folosesc si acum. Chiar daca pachetul era mai mic, valoarea darului a  trecut dincolo de bani si de aparenta. Iar pentru mine, acestea nu sunt importante...



« toate articolele ^ mergi sus


Care este parerea ta?